Savurarea: Arta de a trăi intens momentele de plăcere

Cum reușești să savurezi momentele frumoase din viața ta? Poate că te-ai oprit pentru o clipă să te bucuri de un apus, să savurezi o masă delicioasă sau pur și simplu să te simți recunoscător pentru o zi minunată. Savurarea este o practică subtilă, dar puternică – cea care înseamnă a sta conștient în fiecare moment tăcut și a maximiza fiecare clipă de fericire

Savurarea

Reprezintă utilizarea gândurilor și acțiunilor pentru a crește intensitatea, durata și aprecierea experiențelor și emoțiilor pozitive.

Este un subiect frecvent studiat în domeniul psihologiei pozitive și poate fi descris și ca reglarea ascendentă a emoțiilor pozitive. Psihologia tradițională se concentrează pe dezvoltarea unor metode de coping pentru a gestiona emoțiile negative, în timp ce psihologia pozitivă folosește conceptul de savurare pentru a maximiza beneficiile pe care experiențele și emoțiile pozitive le pot aduce în viața oamenilor.

Este conștientizarea plăcerilor și a atenției conștiente deliberate la experiența plăcerii.

Conform lui Fred Bryant și Joseph Veroff (2007), savurarea presupune observarea și aprecierea aspectelor pozitive ale vieții – fiind echivalentul pozitiv al mecanismelor de coping. Savurarea este mai mult decât simpla plăcere – implică, de asemenea, conștientizarea și „atenția deliberată asupra experienței plăcerii”.

Există câteva procese de savurare care influențează alte experiențe pozitive:

  • Uimirea (Marveling) reglează sentimentul de venerație.
  • Recunoștința (Thanksgiving) reglează gratitudinea.
  • Încântarea (Basking) reglează mândria.
  • Răsfățul (Luxuriating) reglează plăcerea fizică.


Autorii au testat cinci tehnici care promovează savurarea:

  1. Împărtășirea cu alții a experienței
  2. Construirea memoriei. Realizarea de “fotografii” mentale sau obținerea unui suvenir fizic al evenimentului
  3. Auto-felicitare
  4. Ascuțirea percepției – concentrarea asupra anumitor elemente
  5. Absorbție – folosește toate simțurile și încearcă să nu gândești, scufundă-te în prezent

Savurarea are loc în diferite momente ale timpului. Putem anticipa plăcerile viitoare, trăi intens plăcerile din prezent și rememora cu bucurie plăcerile din trecut.

Teoria “Broaden-and-build”

Prin intensificarea și prelungirea experiențelor pozitive, savurarea nu doar amplifică momentele de plăcere, ci contribuie în a ne deschide mintea către noi posibilități. Acest fenomen se regăsește perfect în teoria Broaden-and-Build a lui Barbara Fredrickson, care susține că emoțiile pozitive ne extind orizontul cognitiv și social, ajutându-ne să construim resurse interioare valoroase.

Practicând savurarea, ne lărgim perspectiva și ne dezvoltăm abilitățile sociale și cognitive, creând un efect cumulativ de bine – atât pentru noi, cât și pentru cei din jur.

Datele arată chiar și atunci când apar probleme în viață, cei care experimentează mai des emoții pozitive găsesc mai mult sens în aceste dificultăți. Emoțiile pozitive facilitează implicarea în strategii adaptive de coping.

„Pozitivitatea ne deschide. Primul adevăr de bază despre emoțiile pozitive este că acestea deschid inimile și mințile noastre, făcându‐ne mai receptivi și mai creativi. ”- Barbara Fredrickson

Autoevaluare pozitivă „Ce e Bine cu Tine – Descarcă ghidul și descoperă ce e bine cu tine. Transformă-ți punctele forte în fundația unei vieți mai echilibrate și mai fericite.