Alexandru Damian Mihăilă · Publicat 6 decembrie 2023 · Actualizat 2 iunie 2026 · 7 min citire
Cum privești rațional ceva ce pare să fie numai emoție?
Eu, până să am episodul de burnout, depresia, anxietatea și atacurile de panică, nu m-am uitat la fericire decât superficial. Nici din perspectivă psihologică, nici din una filosofică. Acum pot să zic simplu: eram ignorant.
Știam câteva lucruri care mă făceau fericit, dar nu făceam diferența dintre fericirea hedonică și cea eudaimonică. Și, cel mai important, nu credeam că pot să le cultiv pe amândouă. Credeam, probabil, că mi se întâmplă să fiu fericit sau nu. Că sunt la mila unor factori pe care nu-i pot controla. Credeam și eu în miturile despre fericire.
Dacă m-ai fi întrebat atunci ce mă face fericit, ți-aș fi răspuns în două secunde: o vacanță, o seară bună cu prietenii, un proiect care merge. Lucruri reale. Niciunul nu ținea. A doua zi dimineața eram tot acolo de unde plecasem. Mi-a luat episodul ăla întreg ca să înțeleg de ce. Nu pentru că lucrurile alea erau greșite, ci pentru că hrăneam doar jumătate din fericire.
Acum gândește-te o secundă cum vezi tu lucrul ăsta. Crezi că fericirea ți se întâmplă, sau crezi că o poți construi?
Ce te face fericit, pe scurt?
Psihologia împarte fericirea în două tipuri: hedonică (plăcerea, emoția pozitivă, satisfacția de moment) și eudaimonică (sensul, scopul, sentimentul că trăiești în acord cu cine ești cu adevărat). Oamenii care le cultivă pe amândouă raportează cel mai înalt nivel de bunăstare. Plăcerea singură se uzează repede. Sensul singur poate deveni apăsător. Împreună se țin de mână.
Asta e, de fapt, tot articolul. Restul e despre cum arată fiecare în viața ta și ce poți face concret cu informația asta.
Care sunt cele două tipuri de fericire?
Distincția nu e nouă. Aristotel vorbea acum peste 2.000 de ani despre hedonia (viața plăcerii) și eudaimonia, un cuvânt pe care îl traducem prost prin „fericire” și care înseamnă mai degrabă „a-ți împlini potențialul”, a deveni cine ești menit să fii.
Fericirea hedonică e ce simți când mănânci ceva bun, când râzi cu cineva drag, când termini o zi grea și te întinzi în pat. E plăcerea și absența disconfortului. E importantă. Fără ea, viața devine seacă.
Fericirea eudaimonică e altceva. E sentimentul că ziua ta a contat. Că faci ceva care te depășește. Că ești în creștere, nu doar în confort. Adesea vine la pachet cu efort, uneori chiar cu disconfort, dar lasă în urmă ceva ce plăcerea nu lasă: sens.
De ce nu poți trăi doar din plăcere?
Pentru că plăcerea are o problemă de inginerie. Te obișnuiești cu ea. Psihologii numesc fenomenul adaptare hedonică sau „banda de alergat hedonică”: orice lucru bun care ți se întâmplă te urcă pentru o vreme, apoi revii la nivelul de dinainte și ai nevoie de încă o doză.
Cel mai cunoscut studiu pe tema asta, publicat în 1978 de Philip Brickman și colegii săi, a comparat oameni care câștigaseră la loterie cu oameni care rămăseseră paralizați în urma unui accident. După ce s-a așezat praful, câștigătorii la loterie nu erau semnificativ mai fericiți în viața de zi cu zi decât grupul de control. Mai mult, raportau mai puțină plăcere din lucrurile mici, tocmai pentru că reperul lor urcase.
Eu trăisem exact asta fără să-i știu numele. Alergam de la o plăcere la alta și mă întrebam de ce golul rămâne. Răspunsul era că hrăneam doar jumătate.
Ce înseamnă fericirea eudaimonică, mai exact?
Cercetătoarea Carol Ryff a încercat să măsoare partea asta și a descris bunăstarea psihologică prin lucruri ca: să ai un scop în viață, să simți că te dezvolți ca om, să te accepți așa cum ești, să ai relații calde, să fii autonom în deciziile tale și să te descurci cu mediul în care trăiești.
Observă ceva. Niciunul dintre ele nu e despre cum te simți pe loc, toate sunt despre direcție, despre faptul că, privind înapoi, ai dus ceva undeva. De aceea poți avea o zi grea, obositoare, fără nimic „plăcut” în ea, și totuși să te culci cu sentimentul curat că a meritat.
Edward Deci și Richard Ryan, prin teoria autodeterminării, au adăugat trei ingrediente care hrănesc partea asta: autonomia (să simți că alegerile sunt ale tale), competența (să fii bun la ceva ce contează pentru tine) și conexiunea (să aparții undeva, cuiva). Când lipsesc, nicio cantitate de plăcere nu umple golul.
Trebuie să alegi între ele?
Nu. Și aici e partea pe care aș fi vrut s-o știu mai devreme.
Veronika Huta și Richard Ryan au arătat, într-o serie de studii, că oamenii care urmăresc și plăcerea și sensul raportează cea mai mare bunăstare, mai mare decât cei care merg pe un singur drum. Plăcerea îți dă energie și momente bune acum, iar sensul îți dă rezistență și satisfacție pe termen lung. Nu se bat cap în cap, lucrează pur și simplu în schimburi diferite.
Greșeala mea de dinainte de burnout era că urmăream doar plăcerea, sperând că, dacă strâng destule momente bune, se vor aduna într-o viață bună. Nu funcționează așa. Sunt monede diferite, și nu poți plăti una cu cealaltă.
Cum cultivi ambele tipuri de fericire?
Pe partea hedonică, vestea bună e că nu trebuie să faci nimic eroic. Trebuie doar să nu o lași pe pilot automat. Savurează lucrurile mici conștient, în loc să le treci cu vederea. O cafea băută fără telefon în mână contează mai mult decât una băută în timp ce derulezi. Adaptarea hedonică slăbește când acorzi atenție, nu cantitate.
Pe partea eudaimonică, întrebarea utilă nu e „ce m-ar face fericit?”, ci „ce ar conta dacă aș face?”. Un proiect care te sperie puțin. O relație în care investești fără să ții socoteala. Un lucru pe care îl faci pentru altcineva. O abilitate la care te chinui, pentru că efortul în sine te formează.
În munca mea de consilier de dezvoltare personală, văd tiparul ăsta des. Oameni care au bifat toate plăcerile și tot se simt goi, pentru că le lipsește sensul. Și, la celălalt capăt, oameni atât de prinși în datorie și scop încât au uitat cum e să se simtă bine pur și simplu. La amândoi, problema e aceeași coloană lăsată goală. De-aia spun că echilibrul dintre cele două nu e un moft, e felul în care funcționează lucrurile.
Și acum?
Ține minte de unde am pornit. Credeam că fericirea mi se întâmplă sau nu, că sunt la mila unor factori pe care nu-i controlez. Aia era miza adevărată la mine, credința că nu am ce să fac. Restul venea de acolo.
Mi-a luat ceva să văd că fericirea, chiar dacă e o combinație de factori biologici, psihologici și sociali, rămâne în mare măsură ceva ce pot influența. Așa că data viitoare când te întrebi „ce mă face fericit?”, desparte întrebarea în două. Ce îmi aduce plăcere acum? Și ce îmi dă sens, chiar dacă nu e mereu plăcut? Dacă răspunzi sincer la amândouă și vezi că o coloană e mai goală, ai găsit deja de unde să începi.
Eu încă lucrez la asta. Nu o fac perfect, dar o fac cu cap acum, nu pe pilot automat ca înainte. Sunt curios cum vezi tu lucrul ăsta după ce ai citit până aici. Scrie-mi un gând în comentarii.
Întrebări frecvente
Ce e mai important, fericirea hedonică sau cea eudaimonică?
Niciuna singură. Studiile arată că nivelul cel mai înalt de bunăstare apare la oamenii care le cultivă pe amândouă. Plăcerea dă energie pe moment, sensul dă rezistență pe termen lung.
De ce nu mă simt fericit deși am tot ce mi-am dorit?
Cel mai probabil hrănești partea hedonică (plăceri, confort, realizări) și o neglijezi pe cea eudaimonică (sens, scop, creștere, relații în care investești). Plăcerea se tocește în timp prin adaptare hedonică, în timp ce sensul rezistă mult mai bine.
Se poate învăța să fii mai fericit?
Da. Fericirea are o componentă biologică și una de circumstanțe, dar o parte semnificativă ține de ce faci deliberat: cum îți acorzi atenția, ce scopuri urmărești, ce relații hrănești. Psihologia pozitivă lucrează exact pe partea asta antrenabilă, partea pe care am crezut mult timp că nu o pot atinge.
Dacă, citind până aici, ai văzut că una dintre coloane îți e mai goală, începe dinspre ce ai deja. Am pregătit o autoevaluare scurtă și gratuită, „Ce e bine cu tine”, care te ajută să-ți vezi punctele forte, exact materialul din care se construiește și plăcerea, și sensul.
Surse
- Brickman, P., Coates, D., & Janoff-Bulman, R. (1978). Lottery winners and accident victims: Is happiness relative? Journal of Personality and Social Psychology.
- Ryff, C. D. (1989). Happiness is everything, or is it? Explorations on the meaning of psychological well-being. Journal of Personality and Social Psychology.
- Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2001). On happiness and human potentials: A review of research on hedonic and eudaimonic well-being. Annual Review of Psychology.
- Huta, V., & Ryan, R. M. (2010). Pursuing pleasure or virtue: The differential and overlapping well-being benefits of hedonic and eudaimonic motives. Journal of Happiness Studies.