Când îmi doresc ceva iar acel lucru nu se întâmplă, asta mă supără. Dar după ceva timp inima îmi zice să urmăresc mai departe dorința respectivă, iar când fac asta mă simt mai bine decât dacă aș renunța de tot la ea.
Pe o parte, budiștii spun că suferința (dukkha) vine tocmai din această dorință și atașamentul față de ea.
Pe de altă parte literatura de self-help spune (și chiar poate demonstra) că orice lucru important pe care îl avem sau îl trăim a plecat tot de la o dorință și că ea este baza multor realizări importante.
Oscilez între aceste idei și le găsesc adevărate pe ambele iar asta uneori mă pune și mai mult pe gânduri.
Tu ce părere ai despre ideile astea și cum de descurci in situații de genul?